duminică, 12 decembrie 2010

liviu

norocul de a fi cunoscut niste oameni speciali sau de a fi aflat despre ei din povestiri credibile , trebuie impartasit .
ideea nu-mi apartine . e doar o preluare din voleu si o punere in text a propunerii unei prietene.
un capitol nou , despre individul necunoscut de langa noi , care ascunde o poveste spectaculoasa . eticheta - "destine speciale . vieti ca-n filme" .


pe liviu nu reusea nimeni sa-l adune de pe strazi . doar foamea , eventual , avea oarece succes .
el trecuse dincolo de limita , sa spunem romantica , a rebeliunii infantile (fara cauza) .
ta-su si tata (dumnezeu sa-i odihneasca pe cei 2 golani batrani) , au incercat pe toate caile sa-i salveze destinul macinat , probabil , de copilaria fara mama , de zbuciumul unui parinte filozof , frustrat si betiv (pe care eu l-am iubit mult).

scoala a fost chin . bicicleta - zeu . la varsta la care eu , de exemplu , descopeream trecerea de pietoni din coltul blocului - liviu anexa cartier dupa cartier listei lui de cuceriri. asta cand nu devora romane politiste in locul temelor la botanica , matematica si romana .

revolutia l-a prins ospatar la o celebra carciuma din bucuresti , se linistise si se iubea cu o domnisoara , medic rezident . locuiau amandoi in dorobanti , la perla .

in iunie 90 , in timp ce casca gura curios , in drum spre casa , la agitatia din fata politiei capitalei - a fost impuscat in cap. se pare ca n-a fost singurul .. istoria va povesti , poate , dupa ce moare animalu de iliescu , si despre zilele alea ..

a supravietuit cu un ochi distrus total si ireversibil ,doar pentru ca , se povesteste , glontul care l-a atins pe el a trecut mai intai prin nefericitul cu care vorbea . ala a murit pe loc .

in spital , zi de zi , niste baieti bine imbracati au insistat si-au reusit , pana la urma , sa-l convinga sa dea o declaratie precum ca a fost lovit cu piatra .

luni de zile dupa eveniment , din timp in timp , gasea in casa alti baieti eleganti care cautau , deja fara sa se mai ascunda , acelasi lucru - pagina din registrul de internare in spital , pe care medicul de garda apucase sa scrie - "plaga prin impuscare" . pe care n-au gasit-o . hartia asta-i pe undeva prin germania acum - i-a asigurat , intr-un tarziu , azilul politic . asta dupa ce maica-sa , care traia acolo de multi ani , l-a lasat sa doarma sub un pod .

dar vorbim de oameni speciali cu destin special .

liviu traieste in germania .
nu mai stiu nimic , de mult timp , despre el . stiu doar ca unul dintre marii producatori de computere astepta cu infrigurare interventiile lui in designul de produs . si le respecta in detaliu .
nu cred c-a mai venit in romania dupa moartea tatalui lui . pe care l-a ingrijit si sustinut parinteste , ani de zile , cu o pasiune de tata perfect .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu