raman , totusi , eroul copiilor mei . (furtunu - partea 1)

ala care a inventat udatul gradinii cu furtunul a fost cu siguranta un criminal nenorocit , o minte diabolica . iar eu , personaj nevinovat si gospodar i-am cazut in capcana cu inocenta .
2 ore la bricostore am disperat jumate dintre angajati pana am potrivit cap la cap un furtun de 50 m , vreo doua garnituri si un carucior pentru furtun cu care m-am dus mandru si fericit acasa , hotarat ca seara , sa-mi iau cateva beri si sa ud . atat am vrut , sa ud , ce-i mult ?!
ei bine , nevasta-mea si copiii au respectat momentul , pana si soacra-mea a tacut cateva minute cand m-am apucat sa montez instalatia . totul parea banal - am montat in vreo ora jumate cacatu ala de carucior urmand indicatiile desenate ale unei alte minti bolnave (trebuie sa ai cel putin master in mecanica sa-ti iasa exact ca-n prospect - au ramas cateva piese care sigur n-ajuta la nimic , evident puse acolo sa te incurce ). dupa care , treaba cea mai simpla - sa rulez 50 de metri de furtun pe rola caruciorului . am luat un capat , l-am prin acolo si am inceput sa invart de manivela . aici a inceput totul - furtunul a prins viata . in prima faza s-a desirat pe toata terasa . apoi o bucla m-a prins de picior , incercand sa ma traga ( aproape a reusit ) in noroi . am scapat teafar dupa o lupta mitologica . apoi a sarit la gat si la coaie - fiinta nenorocita . suflet bun , soacra-mea a incercat sa ma ajute . nevasta -mea asista cinica - dand dovada de o lasitate incredibila - m-a lasat sa ma tavalesc sufocat . n-a schitat un gest ... am strigat soacra-mii sa fuga sa se salveze- stiu io ce fac - am puterea de a ma sacrifica pentru familia mea ?! am luptat pana la epuizare apeland la toate talentele mele - curaj , inteligenta , viclenie si nu in ultimul rand tehnica desvarsita . furtun nenorocit , cand si-a dat seama , tarziu , ca nu ma poate sugruma ca pe un pui ( am totusi ceva forta ) - a schimbat tactica - a facut totul sa ma umileasca - se desira in noroi dupa care sarea , mizerabil , pe tricoul meu alb , pe sortul meu de duminica . pe fata , pe maini . intr-un final l-am dovedit . rulat docil pe carucior , bruta imblanzita astepta comenzile stapanului - eu . venise momentul meu . scaunul ,pozitia relaxata, berea , tigari . copiii se oprisera din plans . taticul lor ramane un erou . i-am ordonat neveste-mii sa dea drumu la robinet - umila , impresionata (ii puteam citi admiratia in ochi ) a dat drumu la apa . totul s-a transformat intr-o fantana arteziana - apa tasnea de oriunde numa din capatul furtunului din mana mea nu . parea ca cisterne de apa se varsau din pereti , sareau din gradina - amestec sinistru de apa cu noroi curgea din toate partile . singurul care a inteles valoarea momentului a fost fi-miu , care la 3 ani a dat dovada de un spirit de solidaritate remarcabil , absolut matur , masculin - din dorinta de a fi asemeni tatalui sau , modelului sau , s-a tavalit in noroi pana cand arata exact ca mine .
nu inteleg de ce asta a fost momentul in care nevasta-mea a cedat - mi-a aruncat cuvinte grele , sustinuta de ma-sa , ceva referitor la coeficient de inteligenta / handicap / neputinta . m-am retras superior - asta-i femeia - te lasa balta la primul necaz ( nu-mi aduc aminte sa fi fost asa vehementa cand am schimbat becul in baie , sau cand am pus singur instalatia de lumini in brad , in mai putin de 3 ore ?!! - cand sunt de succes ma idolatrizeaza - urat caracter ..)